In urma cu vreo doua saptamani, la invitatia unor amici din sectorul non-guvernamental, am avut uriasa placere de a participa la o dezbatere publica avand ca subiect conceptul de stat asistential si efectele nefaste ale acestui tip de guvernare asupra Romaniei. Conferinta amintita a facut parte dintr-o serie de evenimente, menite sa traga cateva semnale de alarma asupra riscurilor care pandesc Romania, precum si asupra acelor mecanisme marsave, care, de mai bine de dozeci de ani ne erodeaza in ritm frenetic economia.
In alta ordine de idei, dezbaterea s-a desfasurat in concordanta cu cele mai riguroase standarde ale organizarii de evenimente. Pe de o parte "locatia" mirifica (un hotel de multe stele din centrul Bucurestiului), un spatiu extrem de propice largirii spectrului informational, dotat cu pixuri si carnetele de luat notite (absolut gratis domle'), apa imbuteliata la discretie, welcome coffee si nu in ultimul rand doi traducatori al caror rol era acela de a-i lumina si pe necunoscatorii de limbi straine. Pe de alta parte, prezenta la prezidiu a unor personalitati marcante din sfera economicului si politicului a reprezentat acel factor care ar fi trebuit sa garanteze succesul conferintei si sa confere credibilitate informatiilor prezentate. Pana aici, toate bune.
Insa a venit si momentul mult asteptat al "deschiderii lucrarilor". Vicepresedintele unui partid politic, domnul V.S., desigur bine intentionat, ne-a vorbit despre insuccesul masurilor economice populiste, intreprinse in Romania din '90 incoace, despre numarul tot mai crescut de bugetari, despre cresterea exponentiala a masei pensionarilor, despre sustenabilitatea tot mai grea a cheltuielilor publice, supraincarcarea cu reglementari ce rigidizeaza economia, ce mai....pe scurt, despre esecul total al statului astential. Cu alte cuvinte, onorabilul vorbitor s-a caznit sa convinga audienta de faptul ca un stat construit dupa modelul social este mult mai vulnerabil in conditiile crizei economice. Nimic mai adevarat!
Dupa aceasta scurta, dar concisa interventie, la microfon s-au succedat si alti vorbitori, care, in principiu au sustinut acelasi punct de vedere. Usor pe langa subiect mi s-a parut a fi domnul parlamentar S.V. care, demonstrand o reala cunoastere a operei lui Max Weber, ne-a vorbit despre inraurirea religiei cu capitalismul. Astfel, am aflat si eu, netrebnicul, ca estu' nu-i ca vestu' si ca noi astia din orient (adica romani, greci, bulgari, sarbi si rusi) avem o mai mare apetenta pentru a fi asistati de stat, in comparatie cu vajnicii exponenti capitalisti ai catolicismului, respectiv protestantismului occidental. Norocul meu a fost ca in facultate, evident din lipsa de preocupare, frecventasem, cu totul intamplator, cursurile profesorului Razvan Teodorescu, altfel, probabil ca as fi ramas cu gura cascata pana azi.
La conferinta, totul a fost minunat. De atunci insa, cateva ganduri ma tot framanta infiorator. In sensul cel mai strict al cuvantului, a dezbate inseamna a discuta, a purta o discutie, a analiza etc. Daca in esenta o discutie/dezbatere presupune un schimb de idei intre doua sau mai multe persoane, atunci evenimentul la care am participat a fost un esec total. Judecand dupa vivacitatea nula a audientei (si cred ca in sala erau vreo 50-60 de oameni), atunci am asistat la o activitate de informare. Nimeni, dar absolut nimeni dintre cei prezenti in sala, nici macar cei cativa reprezentanti ai partidelor din opozitie (desigur cei pe care i-am putut identifica de la televizor) nu a scos vreun cuvant, desi a existat chiar o sectiune speciala destinata intrebarilor din public. Ei, ma rog, s-au purtat discutii amicale in timpul pranzului, oferit cu atata generozitate de organizator. Dar nici un cuvant cu privire la impresionantele expozee.
De aici, in mod logic, nu pot trage decat doua concluzii: ori noi romanii suntem de o timiditate excesiva, ori gradul de interes al participantilor pe marginea subiectului a fost egal cu zero. Probabil nu voi afla prea curand varianta corecta.
Totodata, ma frapeaza ipocrizia politicienilor, indiferent de culoare, orientari sau pozitia fata de putere. Indiferent ca a fost vorba de neocomunismul romantic din perioada anilor 90, sau de de liberalismul luminat al ultilor ani, indiferent ca s-au pus in discutie principii de stanga sau de dreapta, toti, dar absolut toti politicienii au contribuit cu voiosie la infundarea Romaniei in pivnita in care se gaseste azi. Odata la fiecare patru ani, diferentele de orientare ale partidelor se estompeaza dramatic. Daca cumva ai rabdare sa asculti discursurile electorale, fara a vedea insemnele si culorile specifice fiecarui partid, ajungi, Doamne fereste, la nefireasca concluzie ca "luptatorii inversunati" si-au angajat acelasi antrenor. Este de parere cineva ca sub guvernarea liberala, Romania a cunoscut prosperitatea capitalista? Mai crede oare cineva ca socialistii romani au redus inegalitatile dintre paturile sociale? Nici vorba. Cu toate acestea, casalotii esuati din politica vin sa ne tina cu emfaza cuvantari despre varza murata in care tot domniile lor ne-au introdus si sa ridice in slavi sisteme SF precum ordoliberalismul.
Englezofilii de la noi incearca cu disperare sa transpuna peste substratul neaos, concepte si filosofii de sorginte anglosaxona. Si nu ma refer la neologisme cu iz tehnic precum mouse, ori server. Ma refer la asocierea cel putin bizara dintre cuvinte precum welfare si mai mult sau putin romanescul asistential. Orice dictionar englez-roman de bun simt acorda cuvantului welfare, sensul de prosperitate, bunastare, bine, fericire. Cea de-a doua definitie este intr-adevar legata de ideea de ajutor social, asistenta sociala etc.
Daca ne aplecam in fuga asupra conceptului de welfare state, vom observa cu usurinta cateva caracteristici esentiale ale acestuia.
Prin urmare, welfare state reprezinta la nivel teoretic o forma de guvernamant in care statul este actorul principal, indeplinind un rol esential in protejarea si promovarea economiei nationale si asigurarea prosperitatii cetatenilor sai. Aceasta forma de guvernare are la baza principii precum egalitatea de sanse, distribuirea echitabila a bunastarii si responsabilitatea asigurarii unui trai de o minima decenta acelor persoane incapabile de a-si asigura prin forte proprii cele necesare.
Examinand atent cele de mai sus nu poti sa nu iti pui urmatoarea intrebare:
Este, pana la urma, Romania un stat de tip welfare? Statul roman asigura oare un minim de trai decent propriilor cetateni?
Apoi, deh, d-aia ziceam de ipocrizia noastra cea de toate zilele.
In alta ordine de idei, dezbaterea s-a desfasurat in concordanta cu cele mai riguroase standarde ale organizarii de evenimente. Pe de o parte "locatia" mirifica (un hotel de multe stele din centrul Bucurestiului), un spatiu extrem de propice largirii spectrului informational, dotat cu pixuri si carnetele de luat notite (absolut gratis domle'), apa imbuteliata la discretie, welcome coffee si nu in ultimul rand doi traducatori al caror rol era acela de a-i lumina si pe necunoscatorii de limbi straine. Pe de alta parte, prezenta la prezidiu a unor personalitati marcante din sfera economicului si politicului a reprezentat acel factor care ar fi trebuit sa garanteze succesul conferintei si sa confere credibilitate informatiilor prezentate. Pana aici, toate bune.
Insa a venit si momentul mult asteptat al "deschiderii lucrarilor". Vicepresedintele unui partid politic, domnul V.S., desigur bine intentionat, ne-a vorbit despre insuccesul masurilor economice populiste, intreprinse in Romania din '90 incoace, despre numarul tot mai crescut de bugetari, despre cresterea exponentiala a masei pensionarilor, despre sustenabilitatea tot mai grea a cheltuielilor publice, supraincarcarea cu reglementari ce rigidizeaza economia, ce mai....pe scurt, despre esecul total al statului astential. Cu alte cuvinte, onorabilul vorbitor s-a caznit sa convinga audienta de faptul ca un stat construit dupa modelul social este mult mai vulnerabil in conditiile crizei economice. Nimic mai adevarat!
Dupa aceasta scurta, dar concisa interventie, la microfon s-au succedat si alti vorbitori, care, in principiu au sustinut acelasi punct de vedere. Usor pe langa subiect mi s-a parut a fi domnul parlamentar S.V. care, demonstrand o reala cunoastere a operei lui Max Weber, ne-a vorbit despre inraurirea religiei cu capitalismul. Astfel, am aflat si eu, netrebnicul, ca estu' nu-i ca vestu' si ca noi astia din orient (adica romani, greci, bulgari, sarbi si rusi) avem o mai mare apetenta pentru a fi asistati de stat, in comparatie cu vajnicii exponenti capitalisti ai catolicismului, respectiv protestantismului occidental. Norocul meu a fost ca in facultate, evident din lipsa de preocupare, frecventasem, cu totul intamplator, cursurile profesorului Razvan Teodorescu, altfel, probabil ca as fi ramas cu gura cascata pana azi.
La conferinta, totul a fost minunat. De atunci insa, cateva ganduri ma tot framanta infiorator. In sensul cel mai strict al cuvantului, a dezbate inseamna a discuta, a purta o discutie, a analiza etc. Daca in esenta o discutie/dezbatere presupune un schimb de idei intre doua sau mai multe persoane, atunci evenimentul la care am participat a fost un esec total. Judecand dupa vivacitatea nula a audientei (si cred ca in sala erau vreo 50-60 de oameni), atunci am asistat la o activitate de informare. Nimeni, dar absolut nimeni dintre cei prezenti in sala, nici macar cei cativa reprezentanti ai partidelor din opozitie (desigur cei pe care i-am putut identifica de la televizor) nu a scos vreun cuvant, desi a existat chiar o sectiune speciala destinata intrebarilor din public. Ei, ma rog, s-au purtat discutii amicale in timpul pranzului, oferit cu atata generozitate de organizator. Dar nici un cuvant cu privire la impresionantele expozee.
De aici, in mod logic, nu pot trage decat doua concluzii: ori noi romanii suntem de o timiditate excesiva, ori gradul de interes al participantilor pe marginea subiectului a fost egal cu zero. Probabil nu voi afla prea curand varianta corecta.
Totodata, ma frapeaza ipocrizia politicienilor, indiferent de culoare, orientari sau pozitia fata de putere. Indiferent ca a fost vorba de neocomunismul romantic din perioada anilor 90, sau de de liberalismul luminat al ultilor ani, indiferent ca s-au pus in discutie principii de stanga sau de dreapta, toti, dar absolut toti politicienii au contribuit cu voiosie la infundarea Romaniei in pivnita in care se gaseste azi. Odata la fiecare patru ani, diferentele de orientare ale partidelor se estompeaza dramatic. Daca cumva ai rabdare sa asculti discursurile electorale, fara a vedea insemnele si culorile specifice fiecarui partid, ajungi, Doamne fereste, la nefireasca concluzie ca "luptatorii inversunati" si-au angajat acelasi antrenor. Este de parere cineva ca sub guvernarea liberala, Romania a cunoscut prosperitatea capitalista? Mai crede oare cineva ca socialistii romani au redus inegalitatile dintre paturile sociale? Nici vorba. Cu toate acestea, casalotii esuati din politica vin sa ne tina cu emfaza cuvantari despre varza murata in care tot domniile lor ne-au introdus si sa ridice in slavi sisteme SF precum ordoliberalismul.
Englezofilii de la noi incearca cu disperare sa transpuna peste substratul neaos, concepte si filosofii de sorginte anglosaxona. Si nu ma refer la neologisme cu iz tehnic precum mouse, ori server. Ma refer la asocierea cel putin bizara dintre cuvinte precum welfare si mai mult sau putin romanescul asistential. Orice dictionar englez-roman de bun simt acorda cuvantului welfare, sensul de prosperitate, bunastare, bine, fericire. Cea de-a doua definitie este intr-adevar legata de ideea de ajutor social, asistenta sociala etc.
Daca ne aplecam in fuga asupra conceptului de welfare state, vom observa cu usurinta cateva caracteristici esentiale ale acestuia.
Prin urmare, welfare state reprezinta la nivel teoretic o forma de guvernamant in care statul este actorul principal, indeplinind un rol esential in protejarea si promovarea economiei nationale si asigurarea prosperitatii cetatenilor sai. Aceasta forma de guvernare are la baza principii precum egalitatea de sanse, distribuirea echitabila a bunastarii si responsabilitatea asigurarii unui trai de o minima decenta acelor persoane incapabile de a-si asigura prin forte proprii cele necesare.
Examinand atent cele de mai sus nu poti sa nu iti pui urmatoarea intrebare:
Este, pana la urma, Romania un stat de tip welfare? Statul roman asigura oare un minim de trai decent propriilor cetateni?
Apoi, deh, d-aia ziceam de ipocrizia noastra cea de toate zilele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu