Uneori am senzatia stupida ca sunt programat genetic sa fiu urmarit de ghinion, indiferent ce as intreprinde.Cine nu a incasat vreodata o palma dupa ceafa de la reprezentantii statului, nu imi poate intelege punctul de vedere. Asta e clar! Oricum majoritatea compatriotilor nostri isi iau portia zilnica de mangaieri afectuoase pe spinare. Spunand aceasta ma refer in principal la problematica pensiilor (nesimtite sau nu), la salariile ciuntite ale bugetarilor, la nivelul precar de trai al romanilor, la indiferenta cu care sunt tratati de catre institutiile statului, la nesimtirea bancilor care isi urmaresc cu obstinatie propriul profit si asa mai departe. E drept, nu toata lumea resimte la fel loviturile primite. Acestea pot varia in functie de gradul de anduranta al cetatenilor. Vreau sa spun ca una e sa platesti o rata de 1000 de lei, cand ai un venit lunar de 4-5000 lei si cu totul altceva, cand ai de achitat vreunei banci in fiecare luna suma de 400 de lei (pentru un credit contractat anii trecuti), iar tot castigul tau nu depaseste 800. In fine, nu mi-am propus nicidecum sa vorbesc despre inechitatea sociala.
Mai abitir, insa, ma revolta sictirul generalizat, ipocrizia si minciunile celor care ne guverneaza. Si poate ca nu as fi deschis aceasta discutie, daca nu m-as fi simtit direct afectat de nepasarea statului roman.
Pe scurt, in urma cu aproape doi ani, lasandu-ma purtat de un val de iluzii, am renuntat, singur si nesilit de nimeni, la jobul meu prost platit dar oarecum stabil, pentru a pune umarul la propasirea administratiei publice din Romania. Prin urmare, dupa un concurs "la sange" care a durat cam doua luni, dupa 6 examene eliminatorii am avut cinstea de a ma numara printre cei 36 de fericiti selectati in cadrul proiectului "Young Professionals Scheme", proiect care, deja aflat la cel de-al patrulea si ultim ciclu, urma sa aduca un suflu nou in administratie, prin integrarea in sistem a unor "tineri specialisti, agenti ai schimbarii", scoliti la cele mai prestigioase institutii europene. E de prisos sa adaug ca banii cu ajutorul carora s-a derulat proiectul amintit, cateva milioane bune de euro, au facut parte din fondurile de preaderare PHARE. In fine, in cursul anului trecut am tot studiat politici publice si management, am invatat cum se scriu si se implementeaza proiectele de succes si, nu in ultimul rand, am avut ocazia sa lucrez efectiv in administratia britanica. Ca vorba aia, una e sa citesti prin brosuri de bunele practici din domeniu si cu totul altceva, sa le studiezi la fata locului si sa lucrezi direct cu ele. Proiectul s-a terminat, oamenii care au acumulat experienta occidentala s-au intors si .... gata! Statul roman si-a indeplinit misiunea, banii de la PHARE au fost cheltuiti in mod responsabil si indicatorii de performanta au fost deja atinsi, daca nu chiar depasiti. Totul e convenabil, nu-i asa? Se naste insa o intrebare extrem de fireasca: cine a avut oare de castigat din tot circul asta? Statul roman? Administratia publica? Noi, cei care am urmat programul? Desi nu este o intrebare cu iz retoric, un raspuns este greu de oferit. De la finalizarea programului, tot asteptam sa ni se ofere sansa de a aplica ceea ce am invatat. Plasarea noastra, a absolventilor, in posturi de manageri publici intarzie, in ciuda nenumaratelor apeluri, memorii si adrese pe care le-am trimis institutiilor responsabile. Si nu dorim decat punerea in aplicare a unui act normativ. Nimic altceva.
De multe ori i-am auzit pe oameni spunand: "fratilor, daca postura de bugetar nu va satisface, vreti salarii decente, pai duceti-va nene la privat, sa vedeti acolo volum serios de munca, nu ca taiatul de frunze la caini pe care il practicati in institutiile statului" .
Desi am rezerve serioase cu privire la un astfel de argument, sa zicem ca il pot accepta si doresc sa ma conformez. Zis si facut. Intru pe cateva situri de recrutari de personal, imi fac cont, imi upgradez CV-ul, imi trec in revista toate experientele relevante, imi scanez scrisorile de recomandare si incep sa raspund la anunturile de angajare. Ok. Si astept, astept, astept sa fiu chemat la un interviu, macar la la una dintre cele aproape 40 de firme pentru care am aplicat. Si inca astept. Ba ca sa nu mint, recunosc. Am fost chemat o singura data pentru interviu la o societate privata. Si recunosc, nu sunt genul de om care sa tina la mai stiu si eu ce titluri sau functii. Am aplicat la o gama diversa de pozitii, bineinteles, cata vreme aveau legatura cu backgroundul meu. Si nimic. De aceea mi-ar placea ca acelora care dau sfaturi binevoitoare precum cel de mai sus, sa se abtina de la comentarii. E penibil.
Pentru a incheia intr-o nota mai calda, am sa revin la titlul acestei postari si voi incerca sa ma fac inteles. Stimabilii care ne conduc sunt la randul lor condusi de delasare si sictir, mai ales cand vine vorba de a intreprinde masuri punctuale pentru modernizarea si eficientizarea institutiilor statului. Posturile vacante din sistemul bugetar, e drept ca sunt blocate. Cu toate astea nimic nu-i impiedica pe domnii amintiti sa-si angajeze ciracii incompetenti, perpetuand niste mecanisme mizerabile in detrimentul progresului. Rusine - cred ca mie ar trebui sa imi fie, intrucat am avut inconstienta de a "pune botul" la promisiunile facute de reprezentantii guvernului. Deh, sunt idealist din fire.
Mai abitir, insa, ma revolta sictirul generalizat, ipocrizia si minciunile celor care ne guverneaza. Si poate ca nu as fi deschis aceasta discutie, daca nu m-as fi simtit direct afectat de nepasarea statului roman.
Pe scurt, in urma cu aproape doi ani, lasandu-ma purtat de un val de iluzii, am renuntat, singur si nesilit de nimeni, la jobul meu prost platit dar oarecum stabil, pentru a pune umarul la propasirea administratiei publice din Romania. Prin urmare, dupa un concurs "la sange" care a durat cam doua luni, dupa 6 examene eliminatorii am avut cinstea de a ma numara printre cei 36 de fericiti selectati in cadrul proiectului "Young Professionals Scheme", proiect care, deja aflat la cel de-al patrulea si ultim ciclu, urma sa aduca un suflu nou in administratie, prin integrarea in sistem a unor "tineri specialisti, agenti ai schimbarii", scoliti la cele mai prestigioase institutii europene. E de prisos sa adaug ca banii cu ajutorul carora s-a derulat proiectul amintit, cateva milioane bune de euro, au facut parte din fondurile de preaderare PHARE. In fine, in cursul anului trecut am tot studiat politici publice si management, am invatat cum se scriu si se implementeaza proiectele de succes si, nu in ultimul rand, am avut ocazia sa lucrez efectiv in administratia britanica. Ca vorba aia, una e sa citesti prin brosuri de bunele practici din domeniu si cu totul altceva, sa le studiezi la fata locului si sa lucrezi direct cu ele. Proiectul s-a terminat, oamenii care au acumulat experienta occidentala s-au intors si .... gata! Statul roman si-a indeplinit misiunea, banii de la PHARE au fost cheltuiti in mod responsabil si indicatorii de performanta au fost deja atinsi, daca nu chiar depasiti. Totul e convenabil, nu-i asa? Se naste insa o intrebare extrem de fireasca: cine a avut oare de castigat din tot circul asta? Statul roman? Administratia publica? Noi, cei care am urmat programul? Desi nu este o intrebare cu iz retoric, un raspuns este greu de oferit. De la finalizarea programului, tot asteptam sa ni se ofere sansa de a aplica ceea ce am invatat. Plasarea noastra, a absolventilor, in posturi de manageri publici intarzie, in ciuda nenumaratelor apeluri, memorii si adrese pe care le-am trimis institutiilor responsabile. Si nu dorim decat punerea in aplicare a unui act normativ. Nimic altceva.
De multe ori i-am auzit pe oameni spunand: "fratilor, daca postura de bugetar nu va satisface, vreti salarii decente, pai duceti-va nene la privat, sa vedeti acolo volum serios de munca, nu ca taiatul de frunze la caini pe care il practicati in institutiile statului" .
Desi am rezerve serioase cu privire la un astfel de argument, sa zicem ca il pot accepta si doresc sa ma conformez. Zis si facut. Intru pe cateva situri de recrutari de personal, imi fac cont, imi upgradez CV-ul, imi trec in revista toate experientele relevante, imi scanez scrisorile de recomandare si incep sa raspund la anunturile de angajare. Ok. Si astept, astept, astept sa fiu chemat la un interviu, macar la la una dintre cele aproape 40 de firme pentru care am aplicat. Si inca astept. Ba ca sa nu mint, recunosc. Am fost chemat o singura data pentru interviu la o societate privata. Si recunosc, nu sunt genul de om care sa tina la mai stiu si eu ce titluri sau functii. Am aplicat la o gama diversa de pozitii, bineinteles, cata vreme aveau legatura cu backgroundul meu. Si nimic. De aceea mi-ar placea ca acelora care dau sfaturi binevoitoare precum cel de mai sus, sa se abtina de la comentarii. E penibil.
Pentru a incheia intr-o nota mai calda, am sa revin la titlul acestei postari si voi incerca sa ma fac inteles. Stimabilii care ne conduc sunt la randul lor condusi de delasare si sictir, mai ales cand vine vorba de a intreprinde masuri punctuale pentru modernizarea si eficientizarea institutiilor statului. Posturile vacante din sistemul bugetar, e drept ca sunt blocate. Cu toate astea nimic nu-i impiedica pe domnii amintiti sa-si angajeze ciracii incompetenti, perpetuand niste mecanisme mizerabile in detrimentul progresului. Rusine - cred ca mie ar trebui sa imi fie, intrucat am avut inconstienta de a "pune botul" la promisiunile facute de reprezentantii guvernului. Deh, sunt idealist din fire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu